Poveste de dragoste

Pentru că este o realitate de dragoste, dar un lucru e sigur începe ca o “poveste”, o poveste plină de romantism, de vorbe dulci şi promisiuni frumoase. Și de cele mai multe ori, realitatea o văd toţi cei din jurul lor, iar povestea, doar ei doi.

Șt chiar dacă sună a text de adolescentă îndragostită prinsă în marele “vîrtej al vieții”, este adevarat ce se scrie în cărți că există suflete pereche, că se nasc oameni sortiţi unul pentru celălalt. 

Și chiar dacă istoria lor începe ca multe altele, totuşi, e unică, în felul ei, e specială pentru cei doi, pentru cei a căror drum în viaţă se mişcă în aceeaşi direcţie.

Firul acestei istorii iși are începutul într-o iarna friguroasă, pe holurile facultăţii la care îşi făceau ambii studiile. Şi chiar dacă pentru început nu au dat nicio atenţie acelor priviri, totuşi, timpul le pune pe toate la locurile sale. Cîteva săptămîni mai tîrziu şi-au vorbit pentru prima oară, iar povestea începură la un banchet comun cu prietenii. Din acel moment au început să-și creeze propria lor lume, kilometri parcurși pe jos oboseala cărora era nesimțită pentru că erau parcurși împreună. Dimineţile în care somnul ei era întrerupt de mirosul celor mai gingaşe flori, dansurile romantice care apăreau din senin şi surprizele reciproce nu făceau altceva decît doar să fortifice şi mai mult sentimentele. Continue reading