Facebook Party – partea a 3-a

Astăzi am avut ocazia să merg din nou la spitalul oncologic, acolo unde zeci de copii, şi nu doar, bolnavi de diferite forme de cancer, îşi trăiesc zilele “îndulcite” de chimioterapie şi pastile, de acele seringelor şi picurătorilor, acolo unde toţi sunt înfrăţiţi de aceeaşi boală nemiloasă care le scurtează viaţa şi le întunecă zilele însorite. Plăcerea cea mai mare e de a vedea zîmbete pe feţele copiilor care au primit mici cadouri din partea oamenilor cu inimă mare, chiar dacă stau “conectaţi” la picurători, încearcă totuşi să schiţeze un zîmbet sincer, neprefăcut, frumos, cald, blînd, şi care te pune să meditezi la unele chestii. “Fuga fuga prin cîmpii, fuga doi copii, două păsări fără de griji”, versuri din piesa regretaţilor Teodorovici, nu li se atribuie şi acestor copii. Au griji mult mai mari decît mulţi alţii, au grija ca să mai fie vii măcar încă o zi, chiar dacă aceea este chinuitoare, chiar dacă o să fie nevoie ca toată ziua să stea conectat la picurătoare, chiar dacă pastilele o să le amărască guriţa, chiar dacă şi încă de multe ori “chiar dacă”. Şi credeţi că noi învăţăm ceva de la picii ăştia chinuiţi? Rahat! Cum mînuim ţigara, aşa o facem şi mai departe, cum dăm peste cap alcoolul care curge şiroaie, aşa şi continuăm. Ne hrănim cu alimente de proastă calitate, pentru că nu găsim timp să ne alimentăm corect, iar dacă am ajunge să fim în situaţia lor, am jura pe tot ce se poate de jurat, că o să găsim timp pentru tot, că o să ne schimbăm, doar ca să ne facem bine! Suntem un fel de masochişti, ne dăm deştepţi! Pe dracu! Noi singuri suntem vinovaţi de toate ce ni se întîmplă! Nu există soartă! Nu există Dumnezeu care ne pedepseşte! Nu există Satan care ne duce în ispită! Existăm doar noi, cei, care ne lăudăm cu lucruri deşarte, care ne credem mari şi tari, dar care suntem de fapt nişte microbi în univers, microbi care avem uluitoarea capacitate de a scoate o mulţime de sunete, pe care le numim “cuvinte”, nimic mai mult. Ce fel de credincioşi sunteţi voi, dacă faceţi totul invers decît vă învaţă Dumnezeul vostru? Sunteţi nişte laşi, care vă aduceţi aminte de existenţa Lui, doar de Paşti şi alte cîteva sărbători, şi desigur în momentele dificile de viaţă, cînd vă rugaţi cu sudoare de sînge pe frunte, să vă scape, ca apoi să uitaţi din nou de el! Vă pare că am deviat de la temă? Nu, nu! Nu am uitat de acei copii despre care vorbeam, vroiam doar să fac o paralelă, am vrut doar să vă arăt, vouă, care vă credeţi tari, în caz că ajungeţi ca ei, vă desumflaţi, o să vă aduceţi aminte de prieteni vechi, pe care i-aţi uitat doar că nu sunt ca voi, poate un pic mai săraci, poate un pic mai buni ca voi, mai sinceri! Cu toate astea, vă doresc sincer, un singur lucru! Niciodată să nu-i înţelegeţi pe aceşti copii! Nu-i doresc asta nici celui mai mare duşman! Fiţi fericiţi şi sănătoşi! Şi dacă-l iubiţi pe Dumnezeu, iubiţi-L sincer!

PS: Mai multe poze de la acţiunea de caritate, le găsiţi pe Facebook.

M42 – Canon EOS Lens Adapter && Helios-44-2 && Canon 450D

De cativa ani aveam un aparat Zenit care statea prafuit si uitat de toti din cauza ca era defect, insa nu si obiectivul. Astazi am reusit totusi sa ajung la Chisinau si sa-mi procur adapterul care ma ajuta sa pun obiective de la Zenit la Canon. Rezultatul a fost cu mult peste asteptarile mele. Pentru testare mi-am luat Helios-44-2 58mm f/2.0, care cred ca e mai batrin ca mine, dar uite ca lucreaza foarte bine, doar ca in regim manual, nu are autofocusare, iar diafragma o setez direct de pe obiectiv, ceea ce nu cred ca o sa fie un obstacol pentru fotografia artistica, dar poate fi la fotografierea uneni nunti spre exemplu, dar nu cred ca acolo o sa fotografiez cu un obiectiv fix. E un pic dificil sa ma deprind cu un obiectiv fix , deoarece pina acum aveam kit-ul care varia de la 18 la 55mm, dar cred ca in 2-3 zile se rezolva. Mai jos bag cateva fotografii ca sa vedeti rezultatul, eu unul am ramas multumit si surprins ca un obiectiv de vreo 20 de ani, isi face treaba atit de bine!