aberaţii hiper intelectuale

Anul în care am început a cîştiga bani pe Dreamstime.
Anul în care am schimbat unele concepţii de viaţă, foarte importante, pentru a o privi cu alţi ochi.
Anul în care am fotografiat primul nud.
Anul în care am cunoscut oameni de excepţie.
Anul în care am reînceput a citi cărţi. Multe. Interesante. Importante.
Anul în care am înţeles că nu vreau să am de a face cu politica. Deloc.
Anul în care am planificat şi mai multe schimbări, succese, cărţi citite, etc. pentru 2011.

Zilele trecute am pornit un proiect pe platforma WordPress. Unicul lucru care mă deranja era că nu aveam numerotarea paginilor. Astăzi, concentrîndu-mă să rezolv problema dată, am găsit o soluţie foarte simplă şi perfectă. Deci, am instalat WP-PageNavi plugin, l-am activat, şi am adăugat un rînd de cod în footer.php, fişier care se află în mapa cu şablonul pe care-l folosiţi:

Rezultatul îl vedeţi în imaginea de mai jos:

“Helmut Kohl se afla în Varşovia cînd a căzut Zidul Berlinului. În acea zi avusese discuţii cu noul prim-ministru polonez, Tadeus Mazowiecki, şi, separat, cu Lech Walesa. Cancelarul s-a înţeles bine cu Walesa, cu toate că au avut o neînţelegere minoră în timp ce discutau despre Germania de Est. Walesa a spus: “Ştiţi, Zidul se va prăbuşi curînd, nu ştiu cînd, dar cred că foarte curînd, poate în cîteva săptămîni”. Kohl a rîs cu poftă şi a răspuns: “Nu, sincer. Nu cred. Eşti tînăr şi nu înţelegi unele lucruri. E vorba aici de procese istorice lungi, iar aceasta poate dura mulţi ani”.

de Victor Sebestyen “1989 Prăbuşirea Imperiului Sovietic”, pag. 331

PS: для тех кто в танке, pe 9 noiembrie ’89 a căzut Zidul Berlinului, adică acum 21 de ani în urmă :)

Mă puteţi crede demodat, dar îmi place la nebunie acest desen animat. Şi de cîte ori îl revăd, un val de amintiri plăcute mă năvăleşte, amestecat parcă cu nişte emoţii stranii, de dor de acele vremuri, cînd fiind copii chiar ne bucurăm de viaţă, nu prea ştim cu adevărat ce sunt grijile, nevoile! Ehhh, cît de stranii sunt oamenii! Cînd suntem mici ne grăbim să creştem, ca mai apoi să ne dorim atît de mult să fim măcar pe o zi, copii, din nou, atît de naivi, de simpli, de …

Vreau din start să vă spun din care motiv a apărut articolul dat. În data de 14 octombrie, la Chişinău a fost sărbătorită cu mult fast, Hramul Oraşului. Nu am fost la sărbătoare, nu am văzut ce şi cum s-a desfăşurat, dar un lucru mai mult sau mai puţin interesant, am ajuns să-l văd şi eu, ce-i drept, pe internet, dar nu cred că contează cum. Marele “star”, dan bălan (nu am uitat să scriu cu majuscule, am făcut-o intenţionat), pe care niciodată nu l-am crezut aşa cum se pretinde el a fi, a cîntat în PMAN. Doar că, pe alocuri a cam luat-o razna, ca să nu spun că de fapt a luat-o razna bine rău de tot. Deci, “megastarul”, a cîntat beat, sau poate drogat. Ca să nu credeţi că vorbesc aiurea, vă dau link la imaginile video de la faţa locului.

Jalnic. Dar nu asta m-a făcut să scriu articolul, ci comentariile fanilor şi scuzele “starului” care mi se par jalnice. Mi-am permis să cheltui ceva timp pe citirea comentariilor fanilor, care îl apărau foarte crîncen pe acesta, că adică a sărbătorit omul, şi la urma urmei nu e nimic grav, pentru că a făcut atîtea pentru Moldova! Ce a făcut bă pentru Moldova? Face omu’ bani, e un proiect comercial, nimic mai mult! Şi aici îl felicit, bine că ştie cum! Dar asta nu înseamnă că trebuie netezit pe cap, după ce ne-a crezut nimic mai mult decît nişte cretini, venind cu scuze că cică era obosit şi stresat! Mai laso nene! Nu spun că sunt moldovenii cei mai deştepţi de pe glob, dar nici chiar aşa proşti cum ne crede dînsul. Vezi că, după susţinerea fanilor, în pofida faptului că a făcut un show de rahat, acestuia îi cresc urechile şi chiar începe a crede că e un mesia al moldovenilor, că doar prin el au aflat europenii, americanii şi ruşii de noi, de poporul nostru. Prieteni, îmi pare foarte rău, că nu aţi auzit de moldoveni, care chiar au făcut lucruri GENIALE, care ne-au dus slava peste nouă mări şi nouă ţări, care au cîntat live, şi nu şi-au permis o prestaţie de rahat! Cum rămîne dragilor cu marele Eugen Doga, Gheorghe Zamfir, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Maria Tănase, Zdob şi Zdub şi mulţi alţii? I-aţi luat apărarea că era obosit şi stresat, de aia nu prea i-a ieşit bine cu prestaţia live, şi atunci de ce alţii pot cînta LIVE uite-aşa:

sau aşa:

sau aşa:

Cred că dan bălan, ar trebui, cel puţin să-şi ceară scuze sincere faţă de fani, nu faţă de mine, că nu m-a deranjat prea mult chestia asta, chiar deloc. M-a deranjat cu cîtă ardoare l-au apărat fanii, uneori cu nişte cuvinte atît de murdare, că nu-mi permit să le scriu aici. Dragi fani ai lui dan bălan, dacă credeţi că el e megastar, pot să vă întristez, orice om care cunoaşte cît de cît cultura muzicală, o să confirme că au existat aşa staruri, a căror muzică o să dăinuiască încă foarte multă vreme înainte, începînd cu Queen, Scorpions, Metallica, Ray Charles, Louis Armstrong, Tom Jones şi pînă la Demis Roussos şi Chris de Burgh. Nu cred că peste 10 ani sau mai mult, piese lui o să mai fie ascultate aşa cum se mai aud astăzi piesele vechi a celor enumeraţi mai sus. Am avut şi mai avem oameni mult mai talentaţi care ne reprezintă ţara. Oameni care o fac sinceri, nu doar cu gîndul la banii care o să-i cîştige de pe cutare concert!

PS: Pentru necunoscători, dan bălan, cîndva a cîntat rock, dar peste un timp a înţeles că slava şi banii sunt mai presus. De asta a început să facă muzică comercială. Atît de mult “ţine” la fani, încît şi-a permis să demonstreze un “show de talie mondială” mizerabil!

Toate bune şi ascultaţi cît mai multă muzică de calitate, nu o să regretaţi!

În 2 Timotei 2:16 citim următoarele: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu”.

Atunci, apare întrebarea firească, dacă toată Biblia este insuflată de Dumnezeu, de ce patru evanghelii descriu aceeaşi întîmplare, în mod diferit? Mai ales că toţi, după cum se afirmă, au trăit în acele timpuri pe cînd Isus Cristos a existat. 

Matei 28:2,3 “Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei.

3. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada.”

Marcu 16:5 “Si, intrand in mormant, au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat.”

Luca 24:4 “Si fiind ele inca nedumerite de aceasta, iata doi barbati au stat inaintea lor, in vesminte stralucitoare.”

Ioan 20:12 “Si a vazut doi ingeri in vesminte albe sezand, unul catre cap si altul catre picioare, unde zacuse trupul lui Iisus.”

Iaca eu uneori mă gîndesc, ruşii se laudă că-s ţară mare, frumoasă, puternică, etc. Da iaca nu înţeleg eu un lucru, prezidentu şi nu doar, merg în maşini germane, japoneze, adică maşinile celor care i-au biruit în război şi care s-au refăcut mai ceva decît pasărea Phoenix. Prezidentu şi tot poporu folosesc mobile numai nu ruseşti, pentru că ele nici nu există. Nokia – telefoane de la finlandeji, ciuvacii care tot întrun fel o mîncat bătaie de la ruşi. Motorola – telefoane de la fostul duşman numărul unu! Sisteme de operare – Windows (asta în marea majoritate a cazurilor). Tot de la acel fost duşman numărul unu pe timpul sovietelor (SUA). Jocuri video, PlayStation, XBox, Nintendo – tot de la japoneji şi americani. Păi dacă tot se trîmbiţează că au cîştigat războiul, e cam straniu, pentru că cei care au pierdut, sunt de zeci de ani, mult mai puternici decît ei în foarte multe domenii. De ce prezidentul rus nu foloseşte maşini ruseşti, ci celea venite de la foştii fascişti (germanii)? De ce acutalul preşedinte nu foloseşte un compiuter făcut de ruşi, cu un sistem de operare la fel rusesc? Sau poate totuşi puterea nu constă doar în pumni? Poate de fapt puterea nu se măsoară deloc în pumni, ci în a face lucruri măreţe de care să se minuneze şi duşmanii tăi?

PS: Oleacă de bred, or hz, da asta mi-o venit să scriu acum ))

Tot îmi e mai dificil să înţeleg lumea care mă înconjoară, să mă înţeleg pe mine însumi. De ce alegem să căutăm prietenia celor care ne ignoră, şi de ce noi la rîndul nostru ignorăm pe cei care îşi doresc compania noastră? De ce nu găsim cinci minute pentru un sunet celor dragi, iar mai apoi găsim zile întregi cînd ei deja sunt reci, cu mîinele pe piept? Ne minţim că nu avem timp, dar îl dedicăm prostiilor de pe internet, să mai ascultăm ce a spus un oarecare idiot, postat pe YouTube. Vrem să schimbăm o lume întreagă, şi nu ne putem schimba pe noi înşine. Dăruim timp celor care-şi întorc privirile cînd ne văd, şi tot ne cerem scuze că nu reuşim să ieşim la un ceai cu cei care ne tot sună, ne tot scriu, ne tot aşteaptă, iar cînd în sfîrşit vine clipa, clipa care tot ei o aşteaptă, atunci înţelegem că nu mai suntem doriţi, iar scuzele par atît de jalnice, lipsite de sens, false, goale, reci… Ne facem sute de “prieteni” virtuali, iar uneori chiar mii, pe diferite situri de socializare, în timp ce în viaţa reală, abia de-i recunoaştem cînd îi vedem pe stradă. Felicităm persoane absolut străine nouă cu orice ocazie, şi uităm să vizităm prietenul care aşteaptă un sfat, un cuvînt, o încurajare, şi nu-l uităm cînd are vreo datorie, îl sunăm zilnic să-i aducem aminte! Prietenii vechi îi dăm uitării imediat ce ajungem “cineva”, cu facultate, sau undeva departe peste hotare, le trimitem doar de sărbători, nişte SMS-uri copiate de pe internet. Aşa, să fie, să nu ne vorbească lumea. Cînd ajungem în momente critice, mai aflăm, că multe numere de telefoane, nici nu le mai avem, şi începe a suna pe la alţii, să le aflăm, numerele, la foştii noştri prieteni, de care ne aducem aminte imediat cînd avem nevoie. Şi cînd suntem întrebaţi de ce nu le mai sunăm, încercăm să aducem aceleaşi scuze jalnice, de lipsă de timp, şi totodată îţi aduci imediat aminte de cele peste zece filme privite în doar o săptămînă, de cîteva zile de jocuri virtuale în continuu. Dar, ne iertăm singuri pe noi, ne liniştim, că acum e o urgenţă, şi trebuie de rezolvat problema, şi nu contează cui îi sunăm! Doar e o urgenţă! Ar fi bine, că cei, da care uităm, să aibă puterea a spune: “Ştii dragă, eşti din domeniul trecutului”, ca măcar atunci să ne dăm seama cît de importanţi sunt cei care ţin la noi, care ne iubesc, şi pe care-i observăm doar dacă cumva şi-au schimbat poza principală de pe site.

“Всё! Слишком поздно! Что вернёшься утром ты” – să veghem deci, ca aceste cuvinte, să nu ni se atribuie şi nouă!